Fara limite.

Dintre defectele mele cel pe care îl destest cel mai mult este reflexul de a fi prea rezonabil. Tot ce e mediocru în viaţa mea se datorează prejudecăţii că e bine să fi “înţelept” în orice împrejurare. În fond, ce ne recomandă înţelepciunea? Să fim atenţi, evitând riscurile, imprudenţele si excesele. Să facem totul “cu măsură”. Şi tocmai această “măsură” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a “nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsura”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. Nu ştiu dacă aveam calităţile necesare pentru a pune în practică ideea mea că “nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă (atât de scurtă!) decât o “înţelepciune” searbădă şi cuminte. Am unele îndoieli în privinţa asta. Şi nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai demult că înţelepciunea e o virtute bătrâncioasă